Dr. Adrian Dima - Medic primar ortopedie traumatologie
Sindromul de Tunel Carpian
Tunelul carpian este o regiune intre incheietura pumnului si palma delimitata de oasele carpiene si ligamentul carpian. Prin acest canal trec tendoanele unor muschi si nervul median, ce conduce senzatiile de la primele 3 – 4 degete (deget mare, aratator, mijlociu si partial, inelar) si coordoneaza contractia unor muschi ai palmei.
Ce este sindromul de Tunel Carpian ?
Sindromul de canal carpian apare atunci cand nervul median sufera o compresiune la nivelul canalului carpian si functia sa este afectata. Nervul median are doua tipuri de fibre, senzitive si motorii, iar suferinta acestora se traduce clinic initial prin parestezii, adica furnicaturi la nivelul degetului mare, degetului II, III si IV. Ulterior, in lipsa tratamentului, pacientii incep sa resimta amorteli dar si durere de intensitate crescuta care se agraveaza mai ales in timpul noptii. In stadiile tardive ale bolii, apar atrofiile musculare cu dificultatea sau chiar imposibilitatea efectuarii miscărilor fine precum inchiderea nasturilor sau folosirea unui stilou.
Cauzele pot fi diverse, de la stresul repetitiv pe care il presupune executarea aceleiași miscări (la calculator, pe o linie de asamblare, folosirea unei console de jocuri), pana la boli asociate, cum sunt diabetul si artrita reumatoida, si chiar sarcina. La batrani nu s-a aflat inca ce anume cauzeaza boala.
Pentru ca diagnosticul sa fie cel corect este necesar ca datele clinice si cele paraclinice sa fie corelate corespunzator. De cele mai multe ori diagnosticul este sugerat doar de datele clinice, insa medicul poate recomanda investigatii suplimentre paraclinice pentru a depista cauza sindromului de tunel carpian in cazul in care simptomele includ amorteli la nivelul mainii, dureri permanente sau ocazionale care cresc in intensitate atunci cand mana este folosita sau daca se atrofiaza musculatura de la nivelul mainii.
Tratamentul:
In cazurile incipiente purtarea de orteze in timpul noptii, antiinflamatoarele si fizioterapia pot ajuta la ameliorarea durerilor si reducerea inflamatiei.
Dar si schimbarile de activitate sau exercitiile medicale au un răspuns pozitiv.
Tratamentul chirurgical se bazeaza pe severitatea simptomelor.
Chirurgia poate fi recomandata pentru a preveni deteriorarea ireversibilă.
Procedura chirurgicala efectuata pentru sindromul de tunel carpian se numeste “decompresia tunelului carpian” si se poate face prin chirurgia deschisa sau endoscopic. Rezultatele interventiilor chirurgicale deschise si endoscopice sunt similare.
Alegerea oricareia dintre cele doua ramane la decizia pacientului, cat și a medicului, acestia hotarand care este cea mai adecvata cazului respectiv.
Angajamentul Dr. Adrian Dima privind accesibilitatea
La Dr. Adrian Dima, ne angajăm să oferim o experiență digitală cât mai accesibilă și incluzivă pentru toți utilizatorii, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități. Obiectivul nostru este să îmbunătățim utilizabilitatea www.ortopedadriandima.ro și să facilităm accesul pentru toată lumea, indiferent de abilități sau tehnologia utilizată.
Abordarea noastră în materie de accesibilitate
Urmărim respectarea Ghidurilor pentru Accesibilitatea Conținutului Web (WCAG), care stabilesc standarde recunoscute internațional pentru accesibilitatea digitală. Deși conformitatea completă nu poate fi întotdeauna garantată, lucrăm constant pentru a îmbunătăți accesibilitatea și revizuim periodic funcționalitățile site-ului nostru. Accesibilitatea este un proces continuu, iar noi ne angajăm să evoluăm odată cu tehnologiile, standardele și nevoile utilizatorilor.
Funcționalități de accesibilitate
Pentru a susține accesibilitatea, www.ortopedadriandima.ro poate utiliza instrumente precum bara de accesibilitate OneTap. Aceasta oferă funcții utile precum:
Ajustarea dimensiunii textului și a contrastului
Evidențierea linkurilor și textelor pentru o vizibilitate mai bună
Navigare completă cu tastatura
Comandă rapidă de tastatură: Alt + . (Windows) sau ⌘ + . (Mac)
Vă rugăm să rețineți:
Disponibilitatea și funcționalitatea acestor instrumente depind de configurația și întreținerea site-ului.
Nu putem garanta că toate secțiunile www.ortopedadriandima.ro sunt mereu complet accesibile. Unele conținuturi pot proveni de la terți sau pot fi limitate din motive tehnice.
Feedback și contact
Apreciem opiniile dumneavoastră. Dacă întâmpinați bariere de accesibilitate sau aveți sugestii, vă rugăm să ne contactați: E-mail: contact@ortopedadriandima.ro De obicei răspundem în 3–5 zile lucrătoare. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a accesa conținutul site-ului, vom oferi suport prin canale alternative. Ultima actualizare: 11 august 2025
Cât timp vrei să ascunzi bara de unelte?
Selectează profilul tău accesibilitate
Mod pentru persoane cu deficiențe de vedere
Îmbunătățește aspectul site-ului
Profil sigur pentru epilepsie
Elimină efectele de clipire și reduce culoarea
Mod prietenos cu ADHD
Focused browsing, distraction-free
Mod pentru nevăzători
Reduce distragerile, îmbunătățește concentrarea
Mod sigur pentru epilepsie
Estompează culorile și oprește clipirea
Extensii pentru conținut
Dimensiune font
Implicit
Înălțime linie
Implicit
Extensii pentru culori
Extensii pentru orientare
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.